vineri, 3 iunie 2011

Veteranii, si cei de razboi si cei militari, CINSTE si RESPECT Domniilor voastre.


Potrivit legislaţiei actuale, în categoria veteranilor de război intră persoanele care au luptat în primul sau în al doilea Război Mondial.
Interesele veteranilor de război sunt apărate de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război. Veteranii de război beneficiază de mai multe drepturi, care din
păcate sunt tot mai puţin respectate de administraţia românească.
Parte din militarii participanţi la campaniile din Irak şi Afganistan poartă titlul de militar veteran care este un titlu onorific.
Ziua veteranilor de război este sărbătorită, anual, în data de 29 aprilie, conform unei Hotărâri adoptate de Guvernul României în 2007.
În cadrul Adunării Solemne a Asociaţiei Vetranilor de Război, din 27 aprilie a.c., a fost prezentat “Ordinul ministrului apărării naţionale privind avansarea
tuturor veteranilor de război la gradul următor, ca semn de înaltă cinstire şi recunoştinţă pentru faptele de arme săvârşite de către veteranii de război pe
fronturile celui de-al doilea război mondial, precum şi pentru cinstirea memoriei celor peste 750 de mii de foşti camarazi ai lor, care au făcut jerfa supremă pe câmpurile de luptă.” (www.mapn.ro)
Ce se intampla cu militarii care sunt "veterani militari", drepturile lor??? Oare acesti oameni merita mai putin repect decat cei ce au partcicip at in razboi? Au fost la popice... sau... nu au sta oare cu "doamna cu coasa" la masa pe tot timpul misiunii???

Cinste tuturor acelora care pe câmpul de luptă au făcut cinste României şi armatei acesteia. Veşnică recunoştinţă!